Tipuri de lectii

PROIECTAREA  LECŢIEI   TIPURI DE  LECŢII

 În funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între cel educat şi cel                                                       care educă, activităţile didactice pot fi:

·         frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia, activitatea în cabinete pe specialităţi, vizionarea de spectacole sau conferinţe, prezentări tehnice etc.);

·         de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu caracter de cercetare ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii, concursuri, redactarea revistelor, dezbateri, serate literare, sesiuni de comunicări etc.);

·         individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de exerciţii, rezolvarea independentă de probleme, instruirea programată, instruirea asistată de calculator, elaborarea de compuneri, elaborarea de proiecte, lucrări practice independente, pregătirea şi susţinerea unor comunicări, pregătirea şi susţinerea unor examene, elaborarea de material didactic sau întreţinerea lui etc.

                           TIPURI ŞI VARIANTE DE LECŢII

  Lecţia, ca unitate de bază a desfăşurării procesului instructiv-educativ,

Îmbracă forme de organizare diverse care întăresc convingerea celor implicaţi în managementul educaţiei şi profesorilor că este o manieră comodă, sigură, eficientă, care imprimă ritm şi continuitate procesului. Literatura de specialitate consemnează următoarele tipuri de lecţii:

·         lecţia mixtă sau combinată;

·         lecţia de comunicare / însuşire de noi cunoştinţe;

                             - lecţia introductivă;

                             - lecţia prelegere;

                             -  lecţia seminar;

                             - lecţia programată;

·         lecţia de formare de priceperi şi deprinderi;

- lecţia de formare de deprinderi de acţiune intelectuală.

- lecţia de rezolvare de probleme;

- lecţia de lucrări de laborator;

- lecţia de formare a unor deprinderi tehnice;

·         lecţia de fixare şi sistematizare;

·         lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare.  

    Lecţia mixtă este cea mai frecventă formă de organizare a activităţii didactice în învăţământul preuniversitar. Ea urmăreşte atingerea mai multor scopuri sau sarcini didactice distincte: transferul de noi cunoştinţe, sistematizarea şi consolidarea achiziţiilor şi verificarea sau evaluarea performanţei şcolare.

                    Lecția de comunicare/Însușire de noi cunoștințe .Acest tip de lecţie este recomandat la început de capitol, la teme mai dificile în care se urmăreşte în mod deosebit învăţarea în clasă, sau la clasele terminale, când tema este amplă şi impune prezentarea sub formă de prelegere. Lecţia are ca specific eliminarea etapelor ce ţin de lecţia anterioară, trecându-se, după momentul organizatoric, direct la anunţarea titlului, obiectivelor de referinţă şi competenţelor specifice. Cea mai mare parte a lecţiei  se consumă cu comunicarea şi însuşirea de noi cunoştinţe, ultimile minute servind pentru consolidarea ideilor principale, fixării relaţiilor, cristalizării concluziilor, precum şi la indicarea temei pentru acasă.

                              

                  Lecția introductivă.Această lecţie este un pic mai specială, ea având rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra unei ştiinţe, discipline şcolare, unui capitol etc. şi are drept scop acomodarea celui instruit cu mediul pedagogic şi noţional în care se va desfăşura etapa de instruire pe care o parcurge.

               Lecția de prelegeri este o lecţie care se centrează pe metoda clasică cu acelaşi nume fiind rezervată claselor de liceu sau grupurilor de elevi care au puterea de a recepta, având pregătirea necesară, conţinuturi vaste dintr-un domeniu ştiinţific.

           Lecția seminar este o lecţie care se recomandă vârstelor şcolare mari. Ea presupune dezbaterea unui subiect pe baza studiului prealabil al unei literaturi de specialitate recomandate de către profesor. O astfel de lecţie se sprijină pe nivelul de pregătire al elevilor şi pe interesul pe care aceştia îl manifestă în mod constant pentru disciplina şcolară în cauză.

        Lecţia programată este o lecţie de comunicare / însuşire de cunoştinţe concepută pe baza manualelor sau textului programat. Învăţământul programat şi instruirea asistată de calculator pot constitui strategii didactice care să asigure transferul de conţinuturi către grupul celor care se instruiesc.

                 Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este specifică învăţământului vocaţional, unde este  utilizată în mod sistematic ca sistem de desfăşurare a procesului educativ. Fizica este o disciplină şcolară care vizează prin îndeplinirea obiectivelor cadru şi dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a realităţii şi de experimentare.      

                  Lecţia de rezolvare de probleme, implicând aplicarea şi exersarea contribuie la fixarea, aprofundarea lărgirea cunoştinţelor şi la evaluarea performanţelor. O astfel de lecţie poate servi la:

·        asimilarea cunoştinţelor;

·        rezolvarea unor situaţii practice;

·        fixarea limitelor unor teorii;

·        particularizări şi generalizări a unor rezultate;

·        valorificarea cunoştinţelor;

·        dezvoltarea gândirii logico-matematice;

·        dezvoltarea creativităţii;

·        organizarea şi reorganizarea conţinuturilor;

·        evaluarea rezultatelor învăţării;

·        dezvoltarea personalităţii;

·        încrederea în disciplină;

·        încrederea în calităţile personale;

·        perseverenţa;

·        calităţi de cercetător.

                     Lecția de lucrări de laborator. Disciplină experimental aplicativă, fizica, condiţionează obţinerea de bune rezultate prin folosirea experimentului ca principala modalitate de comunicare-însuşire a cunoştinţelor. Este foarte importantă dotarea laboratorului şi desfăşurarea activităţii didactice de fizică în laborator. Astfel vor putea fi întărite deprinderile de investigare a naturii, aptitudinile de a organiza (planifica) un experiment şi de interpretare a rezultatelor obţinute.

                  Lecția de formare a unor deprinderi tehnice este o lecţie care se poate desfăşura pe o structură în mare măsură asemănătoare lecţiei de laborator. Ea asigură formarea de priceperi şi deprinderi pentru elevii de vârstă şcolară mare, care se pregătesc în cadrul învăţământului vocaţional pentru o profesie, lecţia având un pronunţat caracter tehnic.

                    Lecția de fixare si sistematizare. O astfel de lecţie asigură consolidarea cunoştinţelor însuşite şi aprofundarea lor pe nivele superioare de înţelegere şi aplicare prin recapitulare. Lecţia de recapitulare presupune desfăşurarea unei activităţi intelectuale susţinute, pe baza căreia elevul valorifică conţinuturile achiziţionate într-o etapă de pregătire (studiul unui capitol al fizicii, al unei discipline etc.). Gândirea elevului poate fi disciplinată în baza unui algoritm pe care îl stabilesc de comun acord profesorul şi colectivul de elevi. Accentul cade pe înţelegere, analiză şi sinteză. Sunt întărite priceperile de a argumenta şi demonstra teorii ştiinţifice, dar şi acelea de a formula judecăţi de valoare cu privire la aplicabilitatea unor ipoteze de lucru. Lecţia de recapitulare va consolida competenţele pe care elevul va trebui să le dovedească toată viaţa.

     Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare urmăreşte constatarea nivelului de pregătire a elevilor în scopul remedierii învăţării şi creşterii performanţei şcolare. Ea trebuie să servească diagnosticării nivelului de pregătire al elevilor şi să formuleze judecăţi de valoare în legătură cu performanţa. Variantele lecţiei de verificare şi apreciere pot fi: evaluare orală, evaluare prin lucrări scrise, evaluare prin lucrări practice, evaluare cu ajutorul programelor computerizate.