Proiectarea didactică-activitate complexă de anticipare a ceea ce dorește și trebuie să realizeze profesorul împreună cu elevii în cadrul unei lecții (sistem de lecții), astfel încît competențele sau obiectivele să fie atinse.
La elaborarea proiectului de lungă durată profesorul utilizează:
- curriculumul la disciplina școlară
- manualul
- ghidul de implementare a curriculumului la informatică
- ghidul profesorului la manualul respectiv
- alte referințe bibliografice
La elaborarea planificărilor se parcurg următoarele etape:
- realizarea asocierilor dintre subcompetențe și conținuturi
- împărțirea conținuturilor în unități de învățare
- stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare
- alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de
- învățare, în concordanță cu subcompetențele și conținuturile vizate.
I. Proiectarea, organizarea si desfasurarea activitatii didactice la informatica in concordanta cu curriculum national.
A. Componentele cirriculumulu scolar: plan-cadru, programa scolara, manuale scolare
1. Curriculum national – reprezinta totalitatea programelor scolare si cuprinde un curriculum nucleu si un curriculum la decizia scolii si reglementeaza elaborarea tuturor nivelurilor sistemului curicular dupa urmatoarele principii: descongestionarea si flexibilitatea programului scolar; cresterea eficientei invatamantului prin folosirea tuturor resurselor materiale si umane stimuland motivatia elevilor pentruinvatare; compatibilizarea invatamantului romanesc cu cel din Europa de vest. El este concretizat si detaliat in documentele curriculare: planuri de invatamant, programele scolare, manuale si alte materiale curriculare.
2. Plan-cadru – reprezinta documentul regulator esential care jaloneaza resursele de tip ale procesului de predare-invatare. El stabileste proportia activitatilor teoretice si aplicative si in functie de acestea grupele si disciplinele care sa fie studiate pentru a asigura, atat cultura generala,cat si pregatirea profesionala intr-un domeniu.
3. Arii curriculare – este o componenta a planului-cadru de invatamant, care cuprinde discipline cu obiective comune. Ariile curriculare sunt in numar de 7: limba si comunicare; matematica si stiinte; om si societate; arte; sport; tehnologii; consiliere si orientare.
4. Trunchi comun – reprezinta curriculum-ul nucleu si cuprinde un minim de ore la disciplinele obligatorii din planurile de invatamant, asigurand egalizarea sanselor pentru elevi, in contextul invatamantului public, pentru evaluarea externa la nivel national, pe baza unor standarde curriculare de performanta, stabilite pe plan national.
5. Disciplinele – ele pot fi de baza sau optionale. Prin disciplinele deinformatica se formeaza o serie de competente profesionale, obiectivul principal vizat fiind calificarea elevilor pentru desfasurarea unei activitati sociale. Disciplinele optionale sunt alese in functie de oportunitatile locale.
6.Modulul – este un ansamblu ce poate fi parcurs independent, oferind elevilor cunostinte si abilitati precise.
7. Programa scolara – sunt documente oficiale care redau sintetic continuturile invatamantului, pe ani scolari sau pe cicluri de invatamant.
9. Manualele scolare – dezvolta sistematic structura tematica prevazuta in programele scolare, reprezentand un instrument de lucru atat pentru profesor cat si pentru elev, ele cuprind elementele
fundamentale ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice.
Manualele şcolare, purtătoare ale valenţelor formative prin deosebitul lor conţinut metodic şi didactic, reprezintă o limită impusă de programa şcolară din punct de vedere al conţinutului informativ. În informatică, mai mult decât în alte domenii, manualul este supus perisabilităţii conţinuturilor prin frecvenţa cu care disciplina este receptivă la noutăţile domeniului. Metoda lucruluii cu manualul este un aspect al studiului individual şi se introduce ca metodă, treptat sub directa îndrumare şi supraveghere a profesorului.
B. Proiectarea activitatii didactice: planificarea calendaristica, proiectarea unitatii de invatare, proiecte de lectie.
1. Planificarea calendaristica – este un document administrativ care asociaza elemente ale programei ( obiective de referinta si continuturi, respectiv competente specifice si continuturi) cu alocarea de timp considerata optima de catre profesor pe parcursul unui an scolar.
Ex: scoala/ disciplina/ profesor/ clasa /nr. de ore pe saptamana/ anul/ unitati de invatare, obiective de referinta(competente specifice), continuturi, nr. de ore alocate, saptamana, observatii.
2. Proiectarea unitatii de invatare este ca si a lectiei incepe prin parcurgerea schemei urmatoare, care precizeaza elementele procesului didactic intr-o succesiune logica, in vederea atingerii obiectivelor de referinta/competente specifice. Elementele procesului sunt aceleasi, oricare ar fi unitatea de invatare vizata.
Ex: In ce scop voi face? -identificarea obiectivelor/competentelor;
Ce voi face? -selectarea continuturilor;
Cu ce voi face? -analiza resurselor;
Cum voi face? -determinarea activitatilor de invatare;
Cat s-a realizat? -stabilirea instrumentelor de evaluare.
3. Lectia este forma fundamentala de organizare a procesului de invatamant
1. Lectie de comunicare insusire de noi cunostinte, structura:
- moment organizatoric
- pregatire pentru tema noua
- anuntarea subiectului si a obiectivelor lectiei
- transmiterea noilor cunostinte
- fixarea cunostintelor (lectia prelegere, introductiva, dezbatere, vizita)
2. Lectia de formare de priceperi si deprinderi, structura:
- etapa orgasnizatorica
- anuntarea scopului si obiectivelor lectiei
- actualizarea/prezentarea unor cunostinte teoretice
- explicarea si demonstrarea modelului actiunii
- exersarea propriu-zisa
- evaluarea rezultatelor ( lectia in atelier, in laboratorul de informatica,de rezolvare de probleme)
3. Lectia de fixare si sistematizare (recapitulare), structura:
- enuntarea obiectivelor lectiei
- recapitularea propriu-zisa
- aprecierea rezultatelor
4. Lectia de verificare si apreciere a rezultatelor scolare, structura:
- anuntarea obiectivelor
- evaluarea propriu-zisa, realizata prin metode/tehnici diferite (lectia de evaluare orala, prin probe scrise, prin lucrari practice, cu jutorul computerului)
5. Lectia mixta urmareste realizarea, in masura aproximativ egala, a mai multor scopuri sau sarcini didactice:
comunicare, sistematizare, fixare, verificare, structura:
- moment organizatoric
- verificarea cunostintelor anterioare
- pregatirea pentru tema noua
- anuntarea subiectului si a obiectivelor lectie
- transmiterea noilor cunostinte
- fixarea cunostintelor
Intrebarile ce voi face?, cu ce voi face?, cumvoi face?, cumvoi sti daca am realizat ceea ce mi-am propus? Sunt expresia celor patru etape fundamentale in proiectarea lectiei.
Ca sa identificam corect obiectivele operationale ale lectiei utilizam doua tehnici sau modele de operationalizare:
1. Tehnica pedagogului american R.F.MAGER, care stabileste 3 parametri:
- descrierea comportamentului final al elevului ce se cere
- determinarea conditiilor in care se va realiza comportamentul ce se ofera
- precizarea criteriului performantei acceptabile- criteriul reusitei ce se accepta
2. Tehnica pedagogului belgian G. de Landsheere, care stabileste 5 parametri:
- cine va produce comportamentul dorit
- ce comportament obsevabil va dovedi ca obiectivul este atins
- care va fi produsul acestui comportament (performanta)
- in ce conditii trebuie sa aiba loc comportamentul
- pe temeiul caror criterii ajungem la concluzia ca produsul e satisfacator
C. Elaborarea obiectivelor operationale
In procesul de predare-invatare-evaluare a oricarei discipline de informatica se urmareste ca elevii sa-si insuseasca un sistem de cunostinte, sa-si formeze deprideri, priceperi si atitudini corespunzator continutului de idei al disciplinei.
- obiectivele curriculare generale (cadru) –sunt obiective cu grad ridicat de generalitate si complexitate si sunt urmarite de-a lungul mai multor ani de studiu
- obiectivele curriculare specifice (de referinta)-ele specifica rezultatele asteptate ale invatarii si se urmaresc pe parcursul unui an de studiu
- competente generale-ele urmaresc achizitiile finale ale elevului obtinute in urma studierii disciplinei dupa parcurgerea mai multor ani de studiu
- competente specifice-ele se formeaza pe durata unui an de studiu fiind derivate din competentele generale.
Obiectivele operationale sunt acele obiective care descriu cat mai corect posibil CE VA STI si CE VA FI capabil elevul la sfarsitul unei activitati de instruirew. Indiferent de procedura utilizata un obiectiv didactic pentru a fi operational trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa indice capacitatea pe care urmeaza sa si-o formeze elevul in activitatea respectiva
- sa precizeze actiunea concreta prin care elevul v-a proba ca si-a format capacitatea
- sa stabileasca conditiile in care acest comportament urmeaza sa se manifeste
- sa indice nivelul de performanta acceptabil
D. Proiectarea si aplicarea CDS la informatica.
CDS vizeaza formarea competentelor specifice nevoilor pietei fortei de munca
- optional de aprofundare- este acel tip de CDS derivat dintr-o disciplina studiata in trunchiul comun, care urmareste aprofundarea obiectivelor/competentelor din curriculum-u nucleu prin noi unitati de continut:
-optionalul de extindere- este acel tip de CDS derivat dintr0o disciplina studiata in trunchiul comun, care urmareste extinderea obictivelor-cadru/componentelor generale din cirriculum-ul nucleu prin noi obiective de referinta/competente specifice si noi continuturi
- optional ca disciplina noua- introduce noi obiecte de studiu, in afara acelora prevazute in trunchiul comun la un anumit profil si specializare, sau teme noi, care nu se regasesc in programele nationale.
E. Abordarea intra-, inter- si transdisciplinara a continuturilor la lectiile de informatica.
Interdisciplinaritatea asigura un anumit grad de integrare intre diferite domenii de cunoastere si permite schimburi de ordin conceptual si metodologic, precum si utilizarea unui limbaj comun si se refera la transferul metodelor dintr-o disciplina intr-alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate: aplicativ, epistemologic, generator de noi discipline. Colaborare dintre stiinte.
Transdisciplinaritatea vizeaza integrarea selectiva a mai multor discipline de invatamant, intr-o disciplina noua, de sinteza (cibernetica), permitand predarea integrala a informatiilor si priveste ceea ce se afla in acelasi timp si intre discipline si inautru diverselor discipline. Din confruntarea intre discipline, a fenomenelor si proceselor complexe, transdisciplinaritatea face sa apara noi puncte de intersectie intre discipline. Finalitatea ei este intelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoasterii.
Preocuparea pentru o singura disciplina a fost inlocuita cu realizarea unei realitati complexe a carei clarificare necesita comportarea unui intreg evantai de dimensiuni si perspective ale cunoasterii.
Intradisciplinaritatea, interdisciplinaritatea si transdisciplinaritatea sunt sagetile ale unuia si aceluiasi arc cel al cunoasterii.
• Opţionalele la nivel de disciplină precum şi cele integrate sunt elaborate conform metodologiei, având: argument, obiective de referinţă/competenţe, listă de conţinuturi, planificări calendaristice, forme de evaluare, bibliografie şi sugestii metodologice:
II. Strategii didactice utilizate in procesul de predare-invatare-evaluare la informatica
II.1 Metode didactice specifice disciplinei informatica:
Cu ajutorul acestor metode elevii dobandesc competenta tehnologica, care presupune ca ei sa fie capabili sa foloseasca aplicatiile de baza ale calculatorului, sa scrie, sa proceseze datele, sa intocmeasca grafice, sa deseneze, sa foloseasca internetul si posta electronica.
Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, tehnicilor şi procedeelor didactice. Folosirea judicioasă a metodelor are o deosebită importanţă pentru reuşita activităţii de la catedră; pe de altă parte, conţinuturile fiecărei discipline şi obiectivele pe care şi le propune să le îndeplinească, pretind metode adecvate.
În procesul instructiv educativ, metodele didactice îndeplinesc anumite funcţii, care vizează deopotrivă cunoaşterea (asimilarea cunoştinţelor, gândirea), instruirea (formarea priceperilor, deprinderilor, abilităţilor), cât şi formarea trăsăturilor personalităţii.
1. Observatia : de scurtă durată şi de lungă durată , este o metodă prin care elevii percep direct , activ şi sistematic obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare , descriu şi explică datele sesizate . Materialul didactic necesar investigaţiilor trebuie să fie reprezentat de materialul natural ori de material conservat sau ilustrativ .
Eficienţa acestei metode este determinată de respectarea următoarelor condiţii :
precizarea cu exactitate a scopului urmărit ; stabilirea criteriilor de observaţie ; stabilirea unei succesiuni logice a etapelor pe baza unui plan de acţiune ; stabilirea materialului pentru efectuarea observaţiei, folosirea unor procedee care mobilizează gândirea ( analiza , comparaţia, analogia , sinteza ) ; elaborarea unor fişe pe care să fie înscrise sarcinile de lucru şi în aceleşi timp să consemneze rezultatele obţinute ; prezentarea , în formă orală sau scrisă , a rezultatelor obţinute ; stabilirea formelor de activitate (frontală , grup , individuală) ; desfăşurarea întregii activităţi sub
îndrumarea permanentă a învăţătorului .
2. Demonstratia este metoda prin care se prezintă elevilor , în mod nemijlocit sau mijlocit ( prin substituire ) , obiectele şi fenomenele realităţii obiective cu scopul de a asigura activităţii de învăţare o bază perceptivă ( concret senzorială ) .
Este ometoda intuitiva si reprezinta prezentarea sistematica si organizata a unor obiecte, procese, sau prelucrarea unor fenomene, experiente in fata elevilor, cu scopul de a usura intelegerea si executarea corecta a unor activitati.
- demonstrarea cu ajutorul obiectelor tehnice
- demonstrarea cu ajutorul planselor
- demonstrarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale moderne
- demonstrarea cu ajutorul desenului didactic
- demonstrarea actiunilor de executat in situatia in care se urmareste formarea de deprinderi
Metoda demonstraţiei poate îmbrăca forme variate :
a) Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio – vizuale : diafilme,
diapozitive , emisiuni tv şi radio instructiv-educative .
b) Demonstraţia prin simulare ( imitarea ) unor procese , fenomene, evenimente .
Cerinţele didactice ale folosirii metodei demonstraţiei :
- selectarea şi organizarea materialului reprezentativ , pentru fiecare capitol sau lecţie , în raport de obiectivele – cadru şi de referinţă , din programă ;
- materialul didactic confecţionat să fie bine executat , iar prin culori vii şi linii îngroşate să fie subliniate elementele esenţiale de observat ;
- situarea materialului într – un loc vizibil de către toţi elevii ;
- prezentarea generală a materialului şi a scopului acestuia , pentru crearea motivaţiei ;
- explicarea şi analiza prin întrebări a materialului, dirijând observarea de către elevi a elementelor esenţiale ;
- perceperea materialului cu ajutorul mai multor analizatori : vizual,auditiv , tactil ;
- sinteza observării materialului , marcând elementele esenţiale .
Prin demonstraţie se înţelege prezentarea sistematică şi organizată a unor obiecte, procese, etc., sau producerea unor experienţe, fenomene în faţa elevilor, cu scopul de a uşura înţelegerea şi executarea corectă a unor activităţi. În demonstraţie un rol deosebit îl joacă intuiţia.
Nu este suficient ca un elev să vadă un material, el trebuie învăţat "să vadă". Elevul trebuie să vadă exact, precis şi ordonat. Prin aceasta se realizează o parte a obiectivului principal al învăţării informaticii şi anume formarea raţionamentului şi a gândirii algoritmice.
3. Conversaţia este una dintre cele mai active şi mai eficiente metode.
Este ometoda care valorifica dialogul in vederea realizarii obiectivelor procesului de invatare. Se utilizeaza la verificarea cunostintelor anterioare, la transmiterea noilor cunostinte, la fixarea si consolidarea cunostintelor.
Prin sistemul de interacţiuni angajat între învăţător – elevi, elevi – învăţător , elevi – elevi , dezvoltă atât memoria şi imagiaţia , cât mai ales gândirea. Astfel , prin efort propriu ei înţeleg mai uşor alcătuirea unei plante, a unui animal , relaţiile dintre acestea şi mediul în care trăiesc , particularităţile alcătuirii lor, interdependenţele dintre organism şi mediu , a legăturilor de cauzalitate .
Conversaţia se poate folosi în toate variantele sale : euristică ; de fixare, consolidare ; de verificare şi apreciere .
Conversaţia euristică constă dintr – o succesiune de întrebări care urmăresc stimularea gândirii elevilor în descoperirea notelor caracteristice şi comune unui grup de vieţuitoare . Practica
şcolară a demonstrat că forma euristică a conversaţiei contribuie în cea mai mare măsură la realizarea obiectivelor formative ale instruirii .Conversaţia este importantă prin faptul că ajută la formarea limbajului de specialitate, un instrument preţios şi indispensabil pentru dezvoltarea raţionamentului, gândirii elevului.
4. Jocul didactic poate fi folosit în orice moment al lecţiei urmărindu – se fie dobândirea de noi cunoştinţe , priceperi , deprinderi , fie fixarea şi consolidarea lor , fie verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor . Învăţarea prin efort personal însoţită de satisfacţie şi bucurie va fi temeinică şi va genera noi interese de cunoaştere .
Jocul de rol este o metoda prin care elevii au ocazia sa se transpuna in locul unei alte persoane, intelegandu-i astfel mai bine pe cei din jur si pe ei insisi. Aceasta metoda stimuleaza empatia, trasatura
care ne permite manifestarea unei atitudini deschise fata de ceilalti, da posibilitatea aplicarii unor noi comportamente si ofera o flexibilitate comportamentala, emotionala si cognitiva extrem de valoroasa in existenta curenta.
5. Exerciţiul , metodă bazată pe acţiune , presupune efectuarea conştientă şi repetată a unor operaţii sau acţiuni , mintale sau motrice , în vederea realizării unor scopuri variate . Deoarece prin exerciţiu elevii sunt puşi într - o stare de activitate , el contribuie la dezvoltarea operaţiilor intelectuale , deci la clarificarea şi consolidarea noţiunilor , regulilor , legilor dobândite anterior ,
asigură formarea şi dezvoltarea deprinderilor , stimulează dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor creatoare , cultivând în acelaşi timp şi unele calităţi morale ( acurateţe, perseverenţă, curiozitate ştiinţifică) .
Tipuri de exerciţii : introductive ; de bază ; paralele ; creatoare .
- Unele lucrari practice si de laborator au ca baza exercitiile si se desfasoara dupa modelul acestora.
Metoda lucrarilor practice si de laborator consta in efectuarea de catre elevi a unor sarcini cu caracter aplicativ: de proiectare, de executie, remediere.
Prin aceasta metoda se realizeaza:
- formarea de priceperi si deprinderi
- achizitionarea unor strategii de rezolvare a unor probleme practice
- consolidarea, aprofundarea, sistematizarea cunostintelor
Metoda lucrarilor de laborator si a lucrarilor practice asigura legatura stansa dintre teorie si practica, dezvolta, la elevi, spiritul de observare si de cercetare.
Exerciţiile sunt acţiuni efectuate în mod conştient şi repetat de către elev cu scopul dobândirii unor priceperi, deprinderi şi cunoştinţe noi, pentru a uşura alte activităţi şi a contribui la dezvoltarea altor aptitudini. Însuşirea cunoştinţelor de informatică este organic legată de exersarea utilizării unor softuri de aplicaţie, de rezolvarea unor probleme de programare, etc. Nu există lecţie în care să nu se aplice această metodă.
Este limpede că această metodă nu contribuie numai la formarea priceperilor şi deprinderilor de lucru cu calculatorul, ci aduce un aport substanţial la dezvoltarea unui raţionament flexibil şi operant.
Spre exemplu, elevilor li se prezintă metoda backtracking şi utilizând-o, se generează permutările, aranjamentele, combinările, apoi li se cere să genereze toate funcţiile injective, surjective, bijective definite pe o mulţime cu m elemente, cu valori într-o mulţime cu n elemente.
6. Modelarea reprezintă orientarea didactică prin care gândirea elevilor este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul unor modele prin antrenarea raţionamentului analogic .
Modelul este un analog simplificat , o reproducere , o construcţie materială sau mintală a obiectelor şi fenomenelor realităţii . Modelul nu reprezintă o copie a originalului , el este asemănător cu acesta , nu prin totalitatea însuşirilor sale , ci numai prin cele esenţiale , tipice.
Aceasta metoda consta in utilizarea modelelor ca sursa pentru dobandirea noilor cunostinte. Modelul didactic este un sistem artificial construit prin analogie cu cel real (originar) din care retine numai trasaturile esentiale semnificative. Modelul constituie o simplificare, o schematizare a realului.
Investigand modelul, operand cu acesta elevii dobandesc informatii despre sistemul originar.
Modelarea ca metodă pedagogică este definită ca un mod de lucru prin care gândirea elevului este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul modelului, graţie raţionamentului prin analogie.
Modelarea similară constă în realizarea unui sistem de aceeaşi natură cu originalul, care să permită evidenţierea trăsăturilor esenţiale ale originalului. Această metodă este frecvent întâlnită în informatică, în elaborarea algoritmilor utilizând o anumită metodă clasică de elaborare.
Folosirea modelelor ideale în învăţare deschide pentru informatică o impresionantă arie de aplicabilitate. Utilizarea informaticii în predarea altor discipline, de la artele plastice (muzică, pictură,
sculptură) la cele mai diverse domenii ale tehnicii, prin intermediul programelor de învăţare, este o realitate evidentă
7. Problematizarea orientează şi activizează gândirea elevilor în procesul învăţării dirijate a cunoştinţelor despre natură şi om , prin faptul că îi conduce la rezolvarea unor situaţii conflictuale , reale sau aparente , între cunoştinţele dobândite anterior şi noile informaţii despre fenomenul studiat . Această metodă presupune crearea , în mintea elevului , a unor contradicţii , a unor aşa numite ,, situaţii problemă ,, care să conducă la descoperirea întregului conţinut de idei al temei .
O întrebare devine problemă numai în cazul în care trezeşte în mintea elevilor o contradicţie neaşteptată , o tensiune , o incertitudine , o uimire , care le stimulează interesul , le mobilizează capacităţile psihice şi îi determină o atitudine activă până la găsirea soluţiei .
Totodată soluţionarea problemei noi presupune elaborarea unui plan de acţiune în care este implicată , în special şi într – un mod deosebit , gândirea elevilor . ,, Lupta ,, cu obstacolele şi depăşirea lor , deci folosirea problematizării la acest obiect înseamnă ca dificultăţile conţinutului să nu fie dezvăluite ,, de – a gata ,, ci să se prezinte elevilor doar câteva informaţii , puncte de reper care să – i conducă la rezolvarea problemei date . Metoda solicită elevilor selectarea , prelucrarea , ierarhizarea cunoştinţelor dobândite anterior şi folosirea lor în condişii noi .
Metoda consta intr-o suita de procedee prin care se urmareste crearea unor situatii-problema care ofera elevilor posibilitatea sa surprinda diferite relatii dintre motive, atitudini, comportamente. Prin specificul sau, problematizarea presupune o angajare intelectuala, afectiva a elevilor, formandu-si un stil individual de abordare a problemei in conditiile unei tensiuni psihice stimulatoare.
Problematizarea şi descoperirea care o însoţeşte, fac parte dintre metodele formativ-participative, care solicită gândirea creatoare a elevului, îi pun la încercare voinţa, îi dezvoltă imaginaţia şi-i îmbogăţesc experienţa. În lecţiile în care se aplică aceste metode profesorul alege problemele, le formulează, dirijează învăţarea şi controlează munca depusă de elev în toate etapele activităţii. Această metodă este caracteristică unor lecţii de aplicaţii practice de laborator, dar mai cu seamă este evidenţiată ca procedeu în aplicarea metodelor active, de studiu individual.
8. Învăţarea prin descoperire îi pune pe elevi în situaţia de a descoperi adevărul , reconstituind printr – o activitate proprie , drumul elaborării cunoştinţelor : de a vedea , a analiza şi a formula impresii despre fenomene necunoscute de ei . Învăţarea prin descoperire are o deosebită valoare formativă prin faptul că asigură cunoaşterea căilor , metodelor şi tehnicilor de investigare a realităţii . Folosită cu prioritate , metoda se întemeiază pe raţionamentul inductiv şi constă în analiza , compararea ,clasificarea unor obiecte şi fapte particulare în vederea extragerii generalului , esenţialului , necunoscut de elevi .
Prin această formă de învăţare elevii pot să formuleze independent unele elemente definitorii ale noţiunilor şi să stabilească unele relaţii între obiectele şi fenomenele realităţii .
9. Instruirea programată funcţionează pe baza principiului comandă – control – reglare ( autoreglare ) .
Se au în vedere următoarele operaţii :
- structurarea logică a conţinutului după principiul paşilor mici şi al învăţării gradate;
- fracţionarea conţinutului în secvenţe de învăţare inteligibile şi înlănţuite logic ;
- fixarea , după fiecare secvenţă , a întrebărilor , exerciţiilor sau problemelor ce pot fi rezolvate pe baza secvenţei informaţionale însuşite .
a) explicaţia cu scopul înţelegerii unor noţiuni date prin definiţie:
- introducerea noţiunii de algoritm, caracteristici, reprezentare;
- introducerea tipurilor de date şi a operaţiilor cu acestea în
diferite limbaje de programare;
- prezentarea unor comenzi, funcţii şi proceduri standard;
- introducerea noţiunii de alocare dinamică, structuri de date
alocate dinamic (liste, stive, cozi, arbori, etc.)
b) explicaţia cu scopul înţelegerii unor raţionamente sau metode de memorare sau de prelucrare:
- metode de reprezentare a unor structuri de date,
- prezentarea unor algoritmi clasici,
- prezentarea unor programe utilitare, softuri de aplicaţie, etc.
Este cunoscut fatul că, pentru prezentarea editoarelor (de texte şi grafice) sau a altor softuri pe care programa şcolară le prevede, inclusiv pentru prezentarea comenzilor sistemelor de operare se poate recurge la diferite "procedee" de predare, pe care le vom enumera:
a) expunerea (la tablă) cu desenarea meniurilor şi prezentarea funcţiilor fiecărei opţiuni, urmând ca elevul în cadrul lecţiilor de aplicaţii practice de laborator să exerseze fiecare funcţie în parte, individual sau în grupuri mici de lucru;
b) prezentarea (demonstrarea) meniurilor şi funcţiilor fiecărei opţiuni simultan cu exersarea acestor funcţii în momentul prezentării lor, în cadrul orelor de aplicaţii practice de laborator,
c) prezentarea meniurilor şi funcţiilor fiecărei opţiuni simultan cu demonstrarea practică . In momentul prezentării lor de către profesor, sarcina elevului fiind numai aceea de a urmări şi reţine modul de executare a operaţiilor prezentate de profesor, urmând ca elevul să aplice cunoştinţele dobândite în cadrul orelor de laborator, în aplicaţii ample care necesită utilizarea în mod repetat şi în situaţii diferite a funcţiilor fiecărei opţiuni din meniul discutat.
În rezolvarea unei probleme de informatică (de programare) este necesar să se ţină seama de următoarele etape:
- analiza iniţială a problemei
- rezolvarea propriu-zisă a problemei
- verificarea soluţiei sau soluţiilor obţinute
Aceste etape cuprind în esenţă:
- însuşirea enunţului,
- discutarea problemei şi stabilirea algoritmului de rezolvare,
- rezolvarea propriu-zisă,
- verificarea soluţiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu